In multele contacte pe care le-am avut cu oamenii, mereu m-am ciocnit de incapatanarea lor de a se accepta la adevarata lor valoare. Daca acum doua zile povesteam despre Nimic, pot afirma ca sora mai mica a Nimicului este Incapatanarea.
Incapatanarea ca sunteti parte din Divinitate.Incapatanarea de a refuza sa va folositi procentul de 80% din creer care zace in amortire. Incapatanarea de a refuza sa aruncati macar o privire dincolo de zidurile curtii in care va invartiti. Si cel mai amuzant este faptul ca atunci cand va incapatanati credeti ca dati dovada de o mare rezistenta morala: aceea de a va inchide in sine, aceea de a va demonstra voua si celor din jur ca nu renuntati la convingerile voastre.
Sa luam cazul martirilor, de exemplu. In numele credintei lor, au refuzat sa renunte la ideile pe care le vehiculau. Au fost exclusi din societare. Si-au supus corpul la torturi teribile din punct de vedere al gradului de perceptie al fiintei umane.Ce au realizat? O moarte de multe ori prematura.Prea putini au ajuns sa fie glorificati in timp. Prea multi au ramas in bezna uitarii. Cu totii au murit si nu au reusit sa isi duca la bun sfarsit munca si misiunea. La fel este si cazul agresorilor. Al celor care, in incapatanarea lor, i-au supus pe martiri la toate aceste incercari.De ce? Din incapatanarea de a pastra ordine in sistemul lor.
Probabil ca aceste vorbe te mira si te surprind. Insa daca iti imaginezi ca Dumnezeu iubeste excesele te inseli amarnic. Legea universului se bazeaza in primul rand pe iubire, echilibru, masura si pace.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu